Istorie

EGIPTUL ANTIC

Cunostinte extreme de avansate ale egiptenilor antici despre oftalmologie se gasesc in asa numitul papirus “Ebers” si dateaza din 1550 î. Hr., în care o secţiune este dedicată bolilor oftalmologice și tratamentelor acestora. Desigur ca abunda si descantece, incantatii şi alte manifestări de ignoranţă superstiţioasa, dar există dovezi ale unui avans in domeniu care trebuie să fi implicat secole de practici empirice şi observatii. Potrivit lui Ebers, Egiptenii cunosteau o serie de afectiuni ale ochiului precum blefarita, salazion, ectropion, entropion, trichiasis, pinguecula, pterigion, cataracta, dacriocistita ș.a., dar și diverse rețete pentru tratarea acestora. Medicii erau formati in scoli de medicina, care functionau pe linga temple; erau mandri de scolile in care invatasera si pe care tineau sa le mentioneze ca pe un titlu de onoare. Erau impartiti pe specialitati: internisti, oftalmologi, chirurgi, stomatologi, etc. Retetele lor erau foarte complexe, acumuland o multime de substante, vegetale, minerale, sau de origine animală. Toate substantele erau prescrise in doze foarte precise si combinate dupa o tehnica farmaceutica bine stabilita. Ingredientele dezgustatoare (de ex., fecalele) aveau rostul magic de a speria demonii care cauzau maladia. Multe din aceste retete stravechi mai sunt inca in uz si azi in Egipt; altele au trecut in farmacopeea greaca, prin intermediul careia apoi s-au transmis farmacopeei europene din Evul Mediu. Retetele sunt redactate intr-adevar stiintific, dupa o schema fixa care cuprinde cinci puncte: denumirea bolii, descrierea simptomelor, diagnosticul, prognos ticul si posologia.